Hagi nu mai este antrenor la Galatasaray

Clubul Galatasaray Istanbul a anunţat, pe site-ul oficial, că începând de vineri a încetat colaborarea cu tehnicianul Gheorghe Hagi, de comun acord cu antrenorul român.

"Începând din data de 25 martie 2011, am decis să încetăm colaborarea cu directorul tehnic Gheorghe Hagi, antrenorul Bogdan Vintilă şi preparatorul fizic Giovanni Melchiorre, după ce am avut o discuţie cu aceştia şi am ajuns la o înţelegere. Îi mulţumim pentru eforturile depuse lui Gheorghe Hagi, care şi-a scris cu mândrie numele în paginile cele mai importante ale istoriei clubului Galatasaray şi este iubit de toţi cei care ţin cu echipa galben-roşie şi de club", se arată într-un comunicat al grupării din Istanbul.
Discuţia dintre Hagi şi conducerea clubului turc a avut loc vineri, după antrenamentul de la ora 10.30, această şedinţă de pregătire fiind condusă de român.
Postul Lig TV anunţase, joi seară, că Galatasaray a ajuns la un acord cu antrenorul Hagi privind rezilierea contractului, în prezenţa unui notar, şi că la meciul din etapa următoare, cu Antalyaspor, echipa va fi condusă de secundul Tugay Kerimoglu.
sursa: mediafax

Niciun comentariu: