Garanţia statului la "Prima Casă" a fost redusă. Pot intra în program şi persoane care deţin case de maxim 50 mp

Guvernul a decis ca garanţia statului la creditele contractate prin programul "Prima Casă" să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 mp, băncile având la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.


Modificarea programului "Prima Casă" a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc.


El a precizat că nu vor fi modificate plafoanele privind avansul perceput la contractarea creditului, dobânda împrumutului şi cuantumul garanţiei.

"Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acest program, iar regula va fi «primul venit, primul servit». Între bănci va fi posibil transferul protofoliului de garanţii", a spus Boc.
Executivul a decis totodată ca şi persoane care în prezent deţin o casă în suprafaţă utilă maximă de 50 metri pătraţi şi care doresc un confort sporit să poată accesa credite prin acest program pentru cumpărarea unei noi locuinţe.
Surse oficiale au declarat că a fost eliminat criteriul limitei de vârstă, astfel încât programul "Prima Casă" să poată fi accesat şi de alte persoane decât tinerii în vârstă de până la 35 ani.

"Programul de faţă are a face cu tot stocul de garanţii deja emise, se referă la cele 1,5 miliarde euro deja emise şi la cele o sută milioane euro din plafonul pe 2011 neutilizat încă. După ce se utilizează acest plafon de 100 milioane euro rămase, băncile opţiunea să decidă că nu merg înainte, şi atunci rămân cu expunerea pe care o au în acest moment, sau să meargă pe acest program. Fac o paranteză - marea majoritate a băncilor au decis că vor să meargă pe acest program, atunci plafonul lor emis efectiv se dublează", a spus secretarul de stat.

Niciun comentariu: