Concert INNA la Arenele Romane din Bucureşti

Marţi, 17 mai 2011, INNA va concerta la Arenele Romane din Bucureşti. Evenimentul este parte a campaniei Vodafone Best Music, în aceeaşi seară pe scenă urmând să mai urce Play & Win, Akcent şi Alex Velea. Invitaţii speciali ai serii vor fi membrii trupei Sensor.
Ocupantă a locurilor fruntaşe în topurile muzicale din toată lumea, Elena Alexandra Aposteanu (a.k.a INNA) revine la Bucureşti pentru primul său mare concert în România. Deţinătoare a discurilor de aur şi platină în ţări ca Spania sau Franţa, tânăra de doar 24 de ani îşi încântă publicul cu piese pline de energie şi prestaţii live impecabile.
În 2010, INNA a devenit primul artist român care a ocupat poziţia întâi într-un top realizat de celebra revista americană Billboard, Hot Dance Airplay. Cu zeci de premii câştigate la nivel naţional şi o nominalizare la categoria “Best European Act” din cadrul MTV Europe Music Awards 2010, INNA este în acest moment unul dintre cei mai apreciaţi artişti români în afara ţării.
Preţul unui bilet este de 80 de lei. ~~~  Bilete pe Eventim

Niciun comentariu: