Se afișează postările cu eticheta sergiu nicolaescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta sergiu nicolaescu. Afișați toate postările

Sergiu Nicolaescu a Murit

Sergiu Nicolaescu a Murit, azi 3 Ianuarie 2013 "Vreau sa va multumesc pentru acesti patru ani minunati pe care i-am petrecut impreuna, in care dumneavoastra mi-ati daruit stima si consideratie, simtaminte pe care si eu vi le datorez. Mai am putini ani de trait si mi-am dorit sa-i termin in profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau sa va spun un sincer 'La revedere!' si vreau sa va spun in acelasi timp 'La multi ani!' si sarbatori fericite", spunea Nicolaescu de la tribuna Senatului, in ultima sedinta a actualei legislaturi, fiind aplaudat de cei prezenti.

Sergiu Nicolaescu s-a nascut la Targu Jiu, dar la varsta de cinci ani, parintii sai au parasit orasul si s-au stabilit la Timisoara. Sergiu Nicolaescu a absolvit Universitatea Politehnica Bucuresti ca inginer mecanic,iar dupa absolvire a inceput sa lucreze la filmari combinate in cadrul Studioul cinematografic Alexandru Sahia, specializat in filme documentare si jurnale de actualitati, potrivit Wikipedia.

 Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist si producator de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toti la moarte" (1971), "Cu mainile curate" (1972), "Osanda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Marin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Mircea" (1989), "Coroana de foc" (1990), "Triunghiul mortii" (1999), "Orient Express" (2004), "15" (2005), "Supravietuitorul" (2008), noteaza Mediafax. Daca filmul "Orient Express" a fost cea mai vizionata premiera romaneasca a anului 2004, probabil ca cea mai impresionanta productie semnata de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost "Mihai Viteazul" (1979), cu Amza Pellea in rolul principal - creatie de referinta in istoria filmului romanesc. Printre cele mai recente filme ale sale se numara "Ultimul corupt", lansat la inceputul acestui an si care este o continuare a lungmetrajului "Poker" (2010).

 Sergiu Nicolaescu a fost ales pentru prima data parlamentar in 1990, pe listele FSN, iar in actuala legislatura a incheiat al cincilea mandat in Parlament. Singura legislatura in care nu a fost parlamentar a fost cea din 2004-2008. Nicolaescu a fost membru al Comisiilor de cultura din Senat in fiecare legislatura si a detinut presedintia comisiei in actuala legislatura. El s-a numarat, totodata, printre cei care au luat parte la Revolutia din 1989.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

Sergiu Nicolaescu, "Sunt un luptator si nu ma sperie nimic"

Trădat de istoria ultimelor două decenii, părăsit de Armata ce a renunţat la stagiul militar obligatoriu, neîncrezător în prelucrarea computerizată a scenelor de luptă, regizorul nu şi-a atârnat încă armele în cui şi visează la un nou atac frontal, undeva în Transilvania, dincolo de Mureş, la Oarba. La vară. Până atunci şi-a făcut însă timp pentru a ne împărtăşi o porţie de amintiri, câteva speranţe şi neaşteptat de multe regrete. Am plecat de la discuţii încercând să ne ştergem de sub pleoapă imaginea soldatului triumfător din mlaştina de la Călugăreni, de pe genericul filmului „Mihai Viteazul”, străpuns de săgeţi în timp ce-şi strigă victoria. Să fie de vină vremurile confuze? Sau zădărnicia luptei şi vremelnicia oricărei victorii?

Nu v-a tentat să compensaţi lipsa mijloacelor prin tehnicile noi de prelucrare computerizată?
Nu. Pe mine tehnica nu mă impresionează, pentru că eu sunt inginer ca formaţie. Întotdeauna am avut un avantaj faţă de colegii mei din punctul ăsta de vedere. Sunt obişnuit cu tehnica şi cu faptul că aceasta se schimbă, avansează, se modernizează. Dar, vedeţi dumneavoastră, există o indicaţie din partea regizorului, însă contează priceperea omului care face trucajele. Iar acesta uneori nu ştie ce înseamnă film istoric, armată şi aşa mai departe… Nu are cum să iasă ca un film bun, făcut „pe viu”. În filmele mele, eu am mişcări ale armatei care i-au uimit pe americani. Ba chiar şi pe ruşi. Iar ruşii aveau mai mulţi oameni decât mine, aveau chiar şi câte o divizie. Bine, am avut şi eu o divizie „de pace”, cum se spunea, de 5.000 de oameni, la „Mihai Viteazul”. Dar diferenţa dintre mişcările pe care le făceam eu şi ale lor era imensă. Şi ruşii îşi mişcau armatele, dar armatele lor nu se întâlneau niciodată. Ei bine, eu am făcut aceste întâlniri. Mi-am dat seama ce le lipsea ruşilor. Ei aveau un număr de cascadori cu care filmau detalii dintr-o bătălie mare. Aveau cascadori buni, dar nu aveau planurile medii, în care să vezi o sută, două, trei, cinci sute de oameni cum pleacă la atac cu lancea, cu sabia, cu baioneta… Şi aici a venit inovaţia mea. În plus, eu comandam direct armata, pentru că am făcut şi şcoala de ofiţeri. Luam microfonul şi le dădeam ordine. Pe ofiţeri îi îmbrăcam şi îi băgam şefii grupelor de filmare. Din acest motiv „Mihai Viteazul” a şi ajuns la un moment dat pe locul III într-un top al filmelor istorice, realizat de IMDB. Americanii mă studiază la facultate…
Vă studiază ca să fure meserie? Ca să vă poată copia?
N-au cum să mă copieze. Eu aveam la dispoziţie Armata. În armată erau tineri de la 18 la 22 de ani maximum. Fiind tineri, ei credeau în ceea ce făceau. Se jucau. Îşi aduceau aminte de copilărie şi se jucau. Dar de data asta îmbrăcaţi cu costume de epocă, cu arme adevărate… La un moment dat, îmi amintesc că aveam o bătălie. Romanii cu dacii. Le-am vorbit cinci minute romanilor, cinci minute dacilor, le-am explicat de ce luptă. Apoi le-am spus „Acuma porniţi!”. Şi au pornit. Mi-a luat două ore să-i despart.
Toate armele văzute în filmele mele erau arme adevărate. Ni le punea Armata la dispoziţie. Avea Armata Română nişte depozite uluitoare. Din primul război mondial, din al doilea război mondial. Uniforme, puşti, tunuri. Acum nu mai există nimic. Ni-mic. Armele vechi ori s-au aruncat la fier vechi, ori s-au vândut colecţionarilor din Occident. S-a ales pulberea, praful. Noi ne băteam cu arme adevărate, de oţel. La un moment dat am găsit în Bulgaria arme din 1877. Săbii originale, de-ale ostaşilor români, făcute în Germania, de Solingen. De asta filmele mele erau mult mai realiste decât ce se face acum, pe computer. Pentru că eu m-am apropiat altfel de realitate, am imitat realitatea, am retrăit-o, nu am creat nişte mişcări de dragul filmului.
cititi inteviul complet aici: Playboy Romania - Interviu Sergiu Nicolaescu