Facebook este site-ul de socializare care a îmbogăţit un tânăr de 26 de ani cu 1 miliard de dolari (pe Mark Zuckerberg, fondatorul). Pe lângă el, co-fondatorii plus mulţi alţi manageri şi dezvoltatori au dobândit averi impresionante. La aceste superlative se adaugă şi cifrele de trafic uriaşe ce poziţionează Facebook pe locul 2 la nivel global, în spatele lui Google. Numărul utilizatorilor înregistraţi este de aproximativ 400 de milioane, fapt ce plasează Facebook pe primul loc în topul siteurilor de socializare. Când te gândeşti că la aceste cifre uimitoare s-a ajuns în doar şase ani, nu poţi să nu te întrebi ce au făcut aceşti oameni pentru un asemenea succes?
Începuturile
Iniţial denumit thefacebook.com, site-ul conceput într-o cameră de cămin putea fi accesat doar de către studenţii colegiului Harvard. În mai puţin de o lună de la lansare (februarie 2004), peste 50% dintre studenţi erau deja înregistraţi pe site, fapt ce i-a încurajat pe fondatori să iniţieze campanii de promovare şi de extindere în cadrul mai multor licee şi universităţi din Statele Unite şi Canada.
Interesul manifestat de tineri a început să atragă şi investitori, iar The Facebook a continuat să crească. Mai întâi, în 2005, site-ul a trecut pe domeniul facebook.com. Această schimbare i-a costat pe conducători 200.000 $. Încet încet, restricţiile au fost eliminate una câte una, iar în toamna anului 2006 singura condiţie ca să devii membru FB era să ai 13 ani împliniţi.
Marele "Boom"
Explozia ce a condus la creşterea exponenţială a site-ului s-a petrecut în 2007. Potenţialului enorm degajat de Facebook a fost remarcat de către cele mai mari corporaţii de IT şi de Internet din lume. Este de ajuns să vă reamintim că Microsoft şi Google s-au bătut să achiziţioneze un procent din Facebook, asta după ce în 2006 Yahoo! şi-a manifestat intenţia de a cumpăra toată compania (Zuckerberg a refuzat o ofertă de 1 miliard de dolari!). Până la urmă, doar Microsoft a reuşit să ciupească ceva spaţiu pentru reclamă, precum şi diverse beneficii relativ minore, contra sumei de 240.000.000 $.
Farmville şi fenomenul de Not Working
În 2008, Facebook avea o valoare estimată între 3,5 şi 5 miliarde de dolari! Problema era însă cash flow-ul negativ, din cauza dificultăţilor de monetizare.
2009 avea să aducă în sfârşit acul indicator al rulajului de bani pe plus. Cine credeţi că a contribuit? Farmville, evident. Jocul dezvoltat de compania Zynga a atras peste 80 de milioane de fani din întreaga lume, adică aproximativ 20% din totalul utilizatorilor de pe Facebook sau peste 1% din populaţia planetei. Enorm. Cumpărând obiecte virtuale cu bani reali, utilizatorii au umplut buzunarele celor de la Zynga, dar şi angajaţilor Facebook.
Timpul alocat acestor activităţi a dus la scăderea productivităţii companiilor. Nu degeaba site-urile de socializare (social networking) au început să fie denumite ironic site-uri de "social Not working". Ceea ce înseamnă că fenomenul nu a rămas unul specific tineresc ci a migrat către oamenii din câmpul muncii - adulţi în toată firea şi chiar pensionari.
Efectul de bumerang
Nu toată lumea a înţeles mecanismul acestui site. Pozele pe care le pui şi textele pe care le scrii pot fi văzute de oricine dacă nu aplici anumite filtre. Astfel, mulţi indivizi au avut de suferit din cauza unor discuţii care se doreau între patru ochi, dar care au putut fi citite de toată lumea. De asemenea, orientările de natură politică, religioasă şi sexuală, precum şi activităţile menţionate cu sinceritate, au influenţat decizia angajatorilor. De cele mai multe ori negativ.
Se ştie că în CV, de teama de a nu fi respins, se folosesc anumite stereotipuri şi se ascund aspectele care nu corespund politicii companiei la care aplici. Ei bine, pe Facebook, foarte multe profile sunt reale, mai ales dacă se menţionează numele adevărat şi nu o poreclă. Există desigur şi numeroase cazuri de falsuri, pentru a impresiona sau pentru a atrage atenţia. Ne aducem aminte de cazul Băhăian şi de întreaga poveste - ce spunea pe Facebook şi cu ce se ocupa el în realitate.
Când Facebook clachează...
Până aici nimic anormal. Până la urmă, depinde de tine dacă vrei ştie toată lumea cine eşti şi ce faci sau nu. Nu te obligă nimeni. Doar că ulterior au început să apară şi scăpări din vina dezvoltatorilor FaceBook. La început mici, apoi din ce în ce mai mari, asta şi din cauză ca site-ul a devenit unul foarte complex.
Am putea scrie un roman despre riscurile pe care le presupune Facebook. Sunt foarte foarte multe: imposibilitatea/dificultatea dezactivării conturilor, reapariţia ca din senin a unor date de profil şterse, spamul cu tot felul de recomandări şi aplicaţii aberante, breşele de securitate care permit introducerea de viruşi pe Facebook, încălcarea drepturilor de autor ş.a.m.d.
Toate acestea au dus la pierderea încrederii oamenilor. Tot mai mulţi aleg să încheie orice legătură cu Facebook. Este însă ştiut faptul că informaţia rămâne în continuare stocată pe servere, deci nu se ştie când şi cum ai putea reveni în lumina reflectoarelor, chiar fără voia ta.
Se afișează postările cu eticheta google. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta google. Afișați toate postările
FaceBook - un fenomen online din ce în ce mai controversat
Etichete:
facebook,
farmville,
google,
harvard,
microsoft,
miliarde,
miloane,
site,
socializare,
thefacebook,
yahoo
Google şi Yahoo amână implementarea parteneriatului în domeniul publicităţii online

Google şi Yahoo amână implementarea parteneriatului
în domeniul publicităţii online (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Google şi Yahoo! au decis să amâne implementarea parteneriatului în domeniul publicităţii prin intermediul motoarelor de căutare până la finalizarea discuţiilor dintre cei doi giganţi ai industriei online şi Departamentul de Justiţie al SUA.
"Companiile au căzut de acord în privinţa unei scurte întârzieri a implementării acordului, pentru a continua discuţiile cu Departamentul de Justiţie. (...) Dorim să răspundem tuturor întrebărilor autorităţilor în legătură cu acest acord", precizează Yahoo!.
Google a emis o declaraţie similară.
"Când am anunţat contractul pe publicitate cu Yahoo !, în luna iunie, am decis să întârziem implementarea sa până în octombrie, pentru a permite autorităţilor să verifice detaliile. Din moment ce încă discutăm cu Departamentul de Justiţie, am hotărât o scurtă amânare a aplicării acordului", a anunţat Google.
Întârzierea va dura mai puţin de o lună, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată discuţiilor.
"Încă vizăm un termen limită până la sfârşitul lunii octombrie", a arătat sursa citată.
Contractul dintre cele două companii permite Google să vândă publicitate prin intermediul unei porţiuni a spaţiului online al Yahoo! destinat reclamelor, iar înţelegerea dintre cei doi giganţi se confruntă cu opoziţie din partea agenţiilor de publicitate, care se tem că tarifele vor creşte.
Cota de piaţă a Google pe piaţa căutărilor online a crescut la 63% în august, în timp ce Yahoo! a scăzut la 19,6%, iar Microsoft a coborât la 8,3%, potrivit firmei de cercetare comScore.
Înţelegerea anunţată în iunie a fost încheiată pentru a permite Yahoo! să respingă oferta de preluare din partea Microsoft, prin majorarea veniturilor anuale ale companiei de servicii online cu 800 milioane de dolari.

sursa: mediafax.ro
Etichete:
căutare,
google,
microsoft,
online,
parteneriat,
publicitate,
servicii,
yahoo
Abonați-vă la:
Postări (Atom)