Elena Udrea prezintă "MTV News"


(Imagine: Mediafax Foto)
Elena Udrea inaugurează, vineri, rubrica "Best Of" la MTV News devenind astfel, primul politician care prezintă ştirile muzicale.
Emisiunea, care este difuzată în fiecare vineri la 21.30, difuzează cele mai importante ştiri muzicale din săptămâna respectivă.
Pentru că, atunci când doreşte să se "rupă" de lumea agitată a politicii, se relaxează pe ritmul muzicii postului MTV, pe care îl apreciază ca fiind cel mai important canal de muzică pentru tineri şi chiar o stare de spirit, Elena Udrea a acceptat cu entuziasm să "deschidă" seria de "Best Of" a MTV News.
"Ce poate fi mai plăcut decât să îţi începi ziua cu un tonus optimist? MTV reuşeşte să mă binedispună, împrumutând o parte din entuziasmul prezentatorilor. Am acceptat propunerea lor pentru că mi s-a părut o provocare, iar eu sunt persoana căreia îi plac provocările şi astfel, mi-am dorit să fiu eu primul politician care să vă spună cele mai noi ştiri muzicale, dar şi pentru că sunt tânără, îmi place să zâmbesc, să dau veşti bune şi, mai ales, îmi place muzica", a declarat Elena Udrea.

Niciun comentariu: