Cetăţenii cu domiciliul în Târgu Mureş şi sectoarele 2 şi 6 din Bucureşti vor putea, începând de miercuri, să îşi achite online taxele, impozitele şi amenzile prin intermediul sistemului naţional www.ghiseul.ro, a declarat ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme.
El a adăugat că, prin www.ghiseul.ro, pot fi achiziţionate domenii de Internet ".ro" de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică.
"www.ghiseul.ro rezolvă dintr-o dată mai multe probleme, atât ale cetăţenilor, cât şi ale administraţiilor locale, aducând un plus de confort, siguranţă şi rapiditate în ceea ce priveşte plata taxelor şi impozitelor. Cozile interminabile de la ghişee vor fi de domeniul trecutului iar timpul alocat plăţilor şi stresul cetăţenilor se reduce considerabil", a spus Vreme în cadrul unei conferinţe.
Platforma www.ghiseul.ro va fi extinsă în acest an în cât mai multe administraţii locale, urmând ca în 2012 acestea să fie acoperite în totalitate, a mai spus Vreme.
În prima etapă, în sistem vor intra oraşele cu peste 150.000 de locuitori. A doua etapă va include înregistrarea oraşelor cu până la 150.000 de locuitori, iar apoi, în cel mult alte şase luni, va urma integrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate în primele două etape.
"Sistemul este foarte uşor de implementat de către orice administraţie locală. Pentru aceasta, primăriile trebuie doar să se înroleze în sistem din proprie iniţiativă sau la solicitarea cetăţenilor pe care îi reprezintă", a afirmat Vreme.
Denumit Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar (SNEP), www.ghiseul.ro este administrat şi operat de Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), instituţie aflată în subordinea MCSI.
Pentru efectuarea unei plăţi, cetăţeanul va accesa SNEP printr-un user şi o parolă, pe care le va primi de la administraţia locală.
Prima plată prin intermediul www.ghiseul.ro a fost efectuată de o persoană din sectorul 2, care a achitat online impozitul pe locuinţă, în cuantum de 180 lei.
"Am solicitat Primăriei Sectorului 2 un user şi o parolă şi cu ajutorul acestora, plus cardul bancar, am achitat impozitul pe locuinţă", a declarat Marilena Ciurea.
Întrebat dacă plata online a taxelor şi impozitelor implică costuri pentru cetăţeni, Vreme a spus că legislaţia prevede un comision maxim de 2% din valoarea transferului, dar nu mai mult de 30 de lei. "Spre exemplu, în Târgu Mureş, comisionul se ridică la 1,8%", a spus ministrul.
Vreme a mai spus că datele cu caracter personal ale cetăţenilor rămân confidenţiale, siguranţa plăţilor efectuate prin www.ghiseul.ro fiind confirmată de MasterCard şi Visa.
"Sistemul ghiseul.ro a fost pus la dispoziţie de Asociaţia pentru Plăţi Electronice din România (APERO). Practic, ministerul nu a fost implicat financiar în dezvoltarea şi punerea în funcţiune a sistemului", a spus ministrul.
APERO este o asociaţie profesională neguvernamentală al cărei obiectiv este promovarea plăţilor electronice şi are ca membrii cele mai importante bănci locale, procesatori de carduri şi furnizori de tehnologie IT.
sursa: mediafax.ro
Taxele şi impozitele pot fi plătite online. Vezi care sunt primii beneficiari ai serviciului
Etichete:
ghiseul,
ghiseul.ro,
impozite,
plati online,
taxe si impozite,
taxe si impozite online
Garanţia statului la "Prima Casă" a fost redusă. Pot intra în program şi persoane care deţin case de maxim 50 mp
Guvernul a decis ca garanţia statului la creditele contractate prin programul "Prima Casă" să fie redusă la jumătate, iar în program să fie incluse şi persoanele care deţin deja o casă în suprafaţă maximă de 50 mp, băncile având la dispoziţie trei luni pentru a stabili dacă acceptă noile condiţii.
Modificarea programului "Prima Casă" a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc.
El a precizat că nu vor fi modificate plafoanele privind avansul perceput la contractarea creditului, dobânda împrumutului şi cuantumul garanţiei.
"Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acest program, iar regula va fi «primul venit, primul servit». Între bănci va fi posibil transferul protofoliului de garanţii", a spus Boc.
Executivul a decis totodată ca şi persoane care în prezent deţin o casă în suprafaţă utilă maximă de 50 metri pătraţi şi care doresc un confort sporit să poată accesa credite prin acest program pentru cumpărarea unei noi locuinţe.
Surse oficiale au declarat că a fost eliminat criteriul limitei de vârstă, astfel încât programul "Prima Casă" să poată fi accesat şi de alte persoane decât tinerii în vârstă de până la 35 ani.
"Programul de faţă are a face cu tot stocul de garanţii deja emise, se referă la cele 1,5 miliarde euro deja emise şi la cele o sută milioane euro din plafonul pe 2011 neutilizat încă. După ce se utilizează acest plafon de 100 milioane euro rămase, băncile opţiunea să decidă că nu merg înainte, şi atunci rămân cu expunerea pe care o au în acest moment, sau să meargă pe acest program. Fac o paranteză - marea majoritate a băncilor au decis că vor să meargă pe acest program, atunci plafonul lor emis efectiv se dublează", a spus secretarul de stat.
Modificarea programului "Prima Casă" a fost decisă în şedinţa de miercuri a Guvernului, a anunţat premierul Emil Boc.El a precizat că nu vor fi modificate plafoanele privind avansul perceput la contractarea creditului, dobânda împrumutului şi cuantumul garanţiei.
"Băncile au la dispoziţie trei luni pentru a participa la acest program, iar regula va fi «primul venit, primul servit». Între bănci va fi posibil transferul protofoliului de garanţii", a spus Boc.
Executivul a decis totodată ca şi persoane care în prezent deţin o casă în suprafaţă utilă maximă de 50 metri pătraţi şi care doresc un confort sporit să poată accesa credite prin acest program pentru cumpărarea unei noi locuinţe.
Surse oficiale au declarat că a fost eliminat criteriul limitei de vârstă, astfel încât programul "Prima Casă" să poată fi accesat şi de alte persoane decât tinerii în vârstă de până la 35 ani.
"Programul de faţă are a face cu tot stocul de garanţii deja emise, se referă la cele 1,5 miliarde euro deja emise şi la cele o sută milioane euro din plafonul pe 2011 neutilizat încă. După ce se utilizează acest plafon de 100 milioane euro rămase, băncile opţiunea să decidă că nu merg înainte, şi atunci rămân cu expunerea pe care o au în acest moment, sau să meargă pe acest program. Fac o paranteză - marea majoritate a băncilor au decis că vor să meargă pe acest program, atunci plafonul lor emis efectiv se dublează", a spus secretarul de stat.
Etichete:
2011,
apartamente,
prima casa,
prima casa 2011,
program prima casa
Monica Columbeanu a fost cumparata de Iri pentru a-i face plozi. Matei Miko este acuzat ca ar fi pedofil
Scandalul divortului mileniului 3 se incinge din ce in mai mult. Un fel de tata al Monicai face dezvaluri total incendiare si abosolut explozive. Iata despre ce e vorba. Nici mai mult, nici mai putin Mona a fost traficata, sechestrata si folosita ca o vaca la monta. Se pare ca Iri s-a folosit de moldoveanca din Bacau doar pentru a-i scoate un plod. Mai mult, semitatal Monei acuza ca pe post de proxenet intermediar si traficat de carne vie era Matei Miko, prieten vechi cu Irinel Columbeanu.

"Moni a fost traficata de Matei Miko si de sotia lui! De ce? Pentru ca parintii lui Irinel voiau un mostenitor. Penal, Irinel si Matei Miko nu vor scapa. O sa ma ocup personal de aceste agentii care fac trafic de persoane", a urlat Damaschin in fata portilor vilei de la Izvorani, intrucat nu a fost lasat sa intre.
Acesta a mai povestit ca fiica sa este disperata ca isi va pierde copilul. Vorbind ca un om informat strict din presa tabloida, si cu putin cam mult elan eroic, Dinu Damaschin a facut in zadar circ, deoarece nu a fost primit de familia Columbeanu.
"Am vorbit cu Monica, e disperata. Si-a dat seama ce greseli a facut. Dar nu va ramane asa cum vrea Escobar de Izvorani."
"Dupa ce au sechestrat- o, au vandut-o si au terorizat-o, acum ma ameninta si pe mine cu moartea. Pedofililor! Rusine! Si tu, Ion Columbeanu, ii dadeai somnifere fetitei mele?!", au continuat acuzatiile lui Damaschin.
Contactat telefonic, omul de afaceri Matei Miko a respins acuzatiile aduse de Dinu Damaschin: "Acuzatiile sunt categoric false!"
Irinel si Monica s-au casatorit in iulie 2006, cu toate ca, inainte de nunta, milionarul aflase din presa ca viitoarea lui sotie ar fi fost dama de consumatie in orasul ei natal, Bacau. In ciuda varstei foarte fragede, Monica s-ar fi aflat "in slujba" lui Ovidiu Hasan, un interlop vestit in Moldova, toata povestea fiind demascata de Dinu Damaschin, un barbat care s-a recomandat a fi chiar tatal natural al Monicai. Cu toate acestea, nunta nu a fost anulata, asa cum era de asteptat.
sursa: agentia.org

Dinu Damaschin, cel care s-a autointitulat tatal Monicai Columbeanu, a decis ca e momentul sa intre in scena si sa-si apere fetita de Irinel Columbeanu, care a facut-o sa sufere. Damaschin a venit tocmai de la Bacau pentru a aduce acuzatii grave omului de afaceri si nasului sau, Matei Miko, pe care ii invinuieste ca ar fi sechestrat-o respectiv "traficat-o".
"Moni a fost traficata de Matei Miko si de sotia lui! De ce? Pentru ca parintii lui Irinel voiau un mostenitor. Penal, Irinel si Matei Miko nu vor scapa. O sa ma ocup personal de aceste agentii care fac trafic de persoane", a urlat Damaschin in fata portilor vilei de la Izvorani, intrucat nu a fost lasat sa intre.
Acesta a mai povestit ca fiica sa este disperata ca isi va pierde copilul. Vorbind ca un om informat strict din presa tabloida, si cu putin cam mult elan eroic, Dinu Damaschin a facut in zadar circ, deoarece nu a fost primit de familia Columbeanu.
"Am vorbit cu Monica, e disperata. Si-a dat seama ce greseli a facut. Dar nu va ramane asa cum vrea Escobar de Izvorani."
"Dupa ce au sechestrat- o, au vandut-o si au terorizat-o, acum ma ameninta si pe mine cu moartea. Pedofililor! Rusine! Si tu, Ion Columbeanu, ii dadeai somnifere fetitei mele?!", au continuat acuzatiile lui Damaschin.
Contactat telefonic, omul de afaceri Matei Miko a respins acuzatiile aduse de Dinu Damaschin: "Acuzatiile sunt categoric false!"
Irinel si Monica s-au casatorit in iulie 2006, cu toate ca, inainte de nunta, milionarul aflase din presa ca viitoarea lui sotie ar fi fost dama de consumatie in orasul ei natal, Bacau. In ciuda varstei foarte fragede, Monica s-ar fi aflat "in slujba" lui Ovidiu Hasan, un interlop vestit in Moldova, toata povestea fiind demascata de Dinu Damaschin, un barbat care s-a recomandat a fi chiar tatal natural al Monicai. Cu toate acestea, nunta nu a fost anulata, asa cum era de asteptat.
sursa: agentia.org
Etichete:
columbenii,
divort,
irina columbeanu,
irinel columbeanu,
monica columbeanu
Pepe e gelos pe Tudy, iar Oana il joaca pe degete cu sarcina, crede Varciu
Latino-loverul Pepe da dovada din ce in ce mai des ca e gelos foc pe idila dintre Oana Zavoranu, inca sotia sa, si Tudor Popescu, zis si Tudy, angajatul de la Bruxelles care isi pune pe internet poze in fundul gol, dar mai tanar decat cantaretul de la Bucuresti. Altfel nu se explica de ce ii face atatea sicane Zavorancei.Gelos, mai ales cand a auzit in direct la Cancan TV ca Oana e insarcinata cu Tudy, Pepe a intrat in direct prin telefon la Happy Hour si a marturisit ca dupa cum a promis a depus plangere impotriva Oanei Zavoranu deoarece cand s-a mutat din fostul camin conjugal i-ar fi furat lucruri din casa. "Incepe ancheta si se strange lantul in jurul hotilor. Am depus plangere impotriva Oanei Zavoranu si a complicilor", a spus Pepe la inceputul interventiei sale telefonice.
"Toti, incepand cu proprietarii masinilor cu ajutorul carora s-au mutat lucrurile de la mine din casa vor fi chemati la Politie sa dea cu subsemnatul". Pepe este foarte suparat deoarece, spune el, la Snagov se joaca fotbal cu pantofii lui."Am deschis mai multe procese impotriva Oanei si de data asta o sa o dau si pe Marioara in judecata pentru ca ma face din homosexual si am sa-i cer probe", a mai adaugat Pepe.
Dar se pare ca si Oana Zavoranu vrea sa-i faca-n ciuda. Fireste ca n-o crede nimeni ca e insarcinata cu Tudy. "Asta e doar vrajeala, asa, ca sa-l oftice pe Pepe, care n-a putut s-o lase gravida in 7 ani, iar Oana i-o da acu' tare de tot, mai ales ca a dat-o in judecata si a reclamat-o la politie. Eu cred ca ei inca se mai iubesc, de fapt si asa inteleg ei acum sa se certe ca niste copii... Fac pariu ca Pepe o sa-si retraga si plangerea, iar Oana o sa recunoasca ea singura ca nu-i insarcinata", si-a dat cu parerea si Liviu Varciu, care mai crede ca ideea cu sarcina ii apartine Anei Maria Prodan, impresara lui Zavo.
WikiLeaks: Romania se uneste cu Moldova-Romanova. Guvernul nostru e o rata schioapa
Siteul WikiLeaks a dezvaluit ca Romania s-ar putea uni cu Republica Moldova intr-o structura supra-nationala, denumita Romanova. O alta imagine pe care o are celebrul site despre noi este ca Guvernul Romaniei arata ca o rata schioapa.
O telegrama a Ambasadei de la Kiev din 2007 arata ca politicienii din Republica Moldova sustineau tacit intrarea Moldovei in UE prin Romania, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului sa se uneasca cu Romania, iar Transnistria sa revina Ucrainei.
“Ucrainenii au constatat ca politicienii din Republica Moldova, promovand o politica pro-europeana, sustineau tacit intrarea Moldovei in UE prin Romania, cu posibilitatea ca Moldova de la dreapta Nistrului sa se uneasca, eventual, cu Romania, iar stanga Nistrului (Transnistria) sa revina la Ucraina. In loc sa fie absorbita de Romania, Moldova de la dreapta Nistrului s-ar putea uni cu Romania intr-o structura supra-nationala, “Romanova”", se arata in telegrama Ambasadei de la Kiev, care avea ca subiect: “Ucraina/Moldova: Transnistria si cauze de iritare bilaterala”.

Sectorul energetic romanesc, unul dintre cele mai predispuse la coruptie
WikiLeaks a prezentat o telegrama din 2006 a Ambasadei SUA care arata ca sectorul energetic este unul dintre cele mai intens manipulate si predispuse la coruptie sectoare din economia Romaniei, anunta agerpres.ro.
“Sectorul energetic este in criza, mai ales avand in vedere cresterea costurilor globale si presiunea crescanda asupra Guvernului Romaniei pentru a permite liberalizarea totala a pretului la gazele naturale de productie interna. in timp ce Guvernul regleaza piata consumatorilor captivi (consumatorii individuali si micile afaceri), OMV/Petrom si-a exercitat dreptul de a vinde gaze pe piata libera, in ciuda obiectiilor Guvernului. Sub presiunea UE si FMI, Guvernul a fost de acord in cele din urma sa liberalizeze piata pentru marii consumatori, care inseamna 75%. in Octombrie (2006 – n.red.), o luna cu cerere relativ mica, OMV/Petrom a fortat chestiunea limitand accesul distribuitorilor regionali la produsele sale, fortandu-i sa fie de acord cu preturi mai mari decat Guvernul incercase sa impuna”, se arata in telegrama
Guvernul din România arată ca o raţă şchioapă
Wikileaks: Ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein: Guvernul din România, care arată ca o raţă şchioapă, pledează pentru indulgenţă din nou, argumentând că merită următoarea tranşă de bani doar pe baza unor obiective tehnice, recunoscând că nu se pot duce la bun sfârşit reformele legislative promise în 2009.
Mark Gitenstein: "legea Guvernului României privind bugetul pe 2008, plină de tot felul de bunătaţi populiste, a fost clar elaborată cu portofelele alegătorilor în minte - nici o surpriză, având în vedere alegerile succesive din următoarele 24 de luni".
Potrivit unor alte telegrame interceptate de Wikileaks, România este suspectată că ar colabora cu teroriştii. Consilierul Uniunii Europene, Onno Simmons, a atras atenţia că există suspiciunea unei înţelegeri între anumite grupuri arabe şi Guvernul României, sub deviza "lăsaţi-ne să spălăm bani şi nu vom ataca ţinte româneşti", citeaza antena3.ro. Onno Simmons remarcă absenţa relatărilor de către poliţie şi chiar de către presă a omorurilor între bande. El sugerează că mafia din România este "aşa de bine organizată încât nici nu e nevoie să se impuşte între ei" .
Consilierul UE considera că grupurile de crimă organizată din România lucrează ilegal şi în secret cu oficiali ai Guvernului.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)